Tratamente in acupunctura


In discutii cu diversi oameni se nasc foarte multe intrebari despre cum se face tratamentul in acupunctura, cum stii ce sa faci si unde intepi, intepi nervii ca acupunctura actioneaza asupra nervilor nu-i asa? Iar apoi incep sa le explic si multi se uita la mine ciudat dar si intrigati in acelasi timp. M-am hotarat sa descriu 2 exemple de caz pentru ca oamenii sa stie la ce sa se astepte de la un terapeut care foloseste acupunctura.

 

Exemplul 1

Simptome

Barbat tanar, pana in 30 de ani care se plangea ca are o lipsa de vitalitate si o oboseala persistenta care dura de cativa ani. Si indiferent de cat se odihnea tot obosit se simtea. Dorinta sexuala scazuta, emisii nocturne (polutii) cu vise si oboseala se resimtea foarte tare dupa un act sexual. Prezenta o usoara durere in zona hipocondriala (in partea laterala cu ficatul) si o senzatie de balonare, distensie abdominala. Mainile reci, incerca sa para calm dar se vedea ca era o persoana care cerea foarte mult de la el, ambitioasa. Limba era foarte rosie, in laterale si varful limbii prezenta o roseata mai pronuntata iar pelicula limbii era groasa de culoare galbena. Pulsul era tensionat.

Diagnostic

Lateralele limbii rosii, durerea in hipocondru, distensia abdominala si pulsul tensionat sunt semne de stagnare a energiei Ficatului. Limba rosie, pelicula groasa de culoare galbena pot indica si un Foc in Ficat, iar varful limbii rosu indica si un Foc in Inima. Ultimele doua totusi vin din stagnarea energiei Ficatului mult timp care duce la implozie ducand la Caldura (Focul)(orice energie care tot creste in interior la nu moment dat va „exploda”). Simptomele de tipul oboseala, lipsa dorintei sexuale, emisii nocturne, oboseala dupa un act sexual, maini reci pot duce cu gandul si la o deficienta a Yang-ului Rinichilor, dar nu se justifica fiindca pulsul ar fi trebuit sa fie adanc (nu se simte foarte usor la palpare), iar limba ar fi trebuit sa fie palida, ceea ce nu e cazul. Aceste simptome se pot explica prin faptul ca energia Ficatului care stagneaza obstructioneaza curgerea energiei in partea inferioara a corpului (dorinta sexuala scazuta, oboseala dupa act sexual). Emisiile nocturne (polutia) cu vise sunt din cauza Focului in Inima care agita Mintea (prezenta viselor indica Foc). Daca aveam deficienta de Yang al Rinichilor am fi avut emisii nocturne dar fara vise. Daca senzatia de frig in membre ar fi fost din cauza Yang-ului Rinichilor am fi avut si picioare reci, insa aici nu e cazul.

Tratament

Tratamentul aplicat a fost de deblocare a energiei Ficatului si a stagnarii Qi-ului.

 

Exemplul 2

Simptome

Femeie, 30 de ani, suferea de dureri de cap cronice din copilarie. Durerile apareau in partea laterala a capului (meridianul Colecist) si se localizau in spatele ochilor. Durerea era severa ca si cum cineva ar fi injunghiat-o si era insotita si de varsaturi si diaree. Menstruatia era slaba ca si cantitate de sange. Limba palida si usor albastruie-violeta cu venele sublinguale marite si inchise la culoare. Pulsul adanc.

Diagnostic

Este o combinatie de inaltare a energiei Ficatului si staza Sangelui in cap. Durerile care apar de-a lungul meridianului Colecistului sunt o manifestare a inaltarii energiei Yang a Ficatului. Varsaturile si diareea sunt date de energia Ficatului care invadeaza si Stomacul (varsaturile) si Splina (diareea). In acest caz, inaltarea energiei Yang a Ficatului deriva dintr-o deficienta a Sangelui evidentiata prin menstruatia putina, limba palida. Durerile cronice au dus la staza Sangelui in cap, de aici natura de junghi si limba albastruie-violeta cu venele sublinguale inchise la culoare si umflate.

Tratament

In acest caz este posibil sa tratam atata cauza primara (deficienta Sangelui in Ficat) cat si manifestarea (staza Sangelui in cap si inaltarea energiei Yang a Ficatului). Deci, vom hrani Sangele din Ficat (REN4, LIV8, SP6), vom pune in miscare Sangele (P6, SP10, GB1) si vom seda Yang-ul Ficatului (LIV3, TB5).

***

Dupa cum vedeti aici, in acupunctura se face o analiza minutioasa a tuturor simptomelor, o mica omisiune a unuia din simptome (vezi exemplul 1) ar fi dus la alt diagnostic si la un tratament care nu ar fi avut efectul scontat. Oamenii ar trebui sa fie constienti si sa poata sa faca distinctia intre un terapeut bun si terapeuti care doar pozeaza ca stiu. Credeti-ma ca oricine poate sa invete sa intepe numai niste puncte si cu alea va avea niste efecte, iar daca se va nimeri si pe pacientul pentru care acea combinatie e buna va fi si mai bine. Diagnosticul in acupunctura se pune ascultand pacientul ce are de spus, puse intrebarile corecte, masurat pulsul si studierea limbii. Daca nu vi se acorda atentia necesara atunci cand mergeti la un terapeut, va asigur ca veti pierde si timp si bani.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Acupunctura, medicina complementara. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Tratamente in acupunctura

  1. VERONICA CRACIUN zice:

    bineeeeeeeeeeeeeee,sefu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s