Patologia Intestinului Subtire


Functiile Intestinului Subtire (il vom prescurta IS) sunt:

  • controleaza receptia si transformarea
  • separa fluidele

Functia principala este de a primi si transforma alimentele separand partea impura de partea curata. In principiu se refera la separarea si absorptia substantelor nutritive de cele care nu sunt necesare corpului. Acelasi principiu se aplica si la fluide, Intestinul Subtire este in comunicare directa cu Vezica Urinara ajutand-o in transformarea Qi-ului. Intestinul Subtire transforma alimentele impreuna cu Splina iar fluidele sunt transformate impreuna cu Vezica Urinara si Yang-ul Rinichilor.

Factori care influenteaza Intestinul Subtire:

  • Dieta: IS este afectat de energia alimentelor consumate. Un consum excesiv de alimente reci si crude poate crea Frig in IS, iar excesul de alimente fierbinti poate crea Caldura.
  • Factori emotionali: IS este afectat de aceiasi factori emotionali ca si Splina si Ficatul. Tristetea blocheaza o persoana si distruge claritatea mentala si capacitatea unei judecati sanatoase, acestea fiind functiile IS la nivel mental. Ingrijorarea duce la Stagnarea Qi-ului. Frustrarea, furia, resentimentul poate cauza stagnarea Qi-ului in IS.

Este important sa intelegem distinctia dintre meridianul IS si asocierea organului IS cu alte organe. De exemplu, relatia IS cu Inima se bazeaza pe conexiunea la nivelul meridianului: patologiile de Caldura in IS prezinta simptome intalnite la Focul in Inima precum ulceratii bucale si insomnie dar nu palpitatii (specifice Inimii ca organ). Intestinul Subtire si Inima relationeaza ca pereche Yang-Yin in elementul Foc (stilul celor 5 elemente). Pe de alta parte, IS ca organ are relatie cu Splina, Ficatul si Vezica Urinara. Din acest motiv intalnim simptome care se regasesc si la Splina (scaune moi), Ficat (distensie abdominala si durere) si Vezica Urinara (simptome urinare). Simptomele specifice Intestinului Subtire sunt: probleme intestinale, borborism, probleme cu claritatea mentala. Prin borborism ne referim la acele zgomote ciudate care se aud din abdomen. Mai toti avem acel ‘ghiortait de mate’ mai ales dimineata pe stomacul gol, dar cand cineva acuza borborism e important sa lamurim mai exact ce simte sau chiar sa le auzim noi insine, de obicei acea persoana va distinge clar aceste zgomote anormale.

Patologii

Caldura in Intestinul Subtire

Manifestari clinice: neliniste mentala, insomnie, ulceratii bucale/limbii, durere in gat, surditate, senzatia de caldura in piept (pana acum am avut simptome de Inima), durere abdominala, sete cu dorinta de a bea lichide reci, urina putina si concentrata, durere de tip arsura la urinare, sange in urina.

Cauze:

  • dieta: consumul excesiv de alimente fierbinti (carne, alcool, condimente). Acest caz se asociaza de obicei cu Caldura in Stomac
  • emotionale: furie, frustrare, resentiment si ingrijorare pot duce la Caldura in IS. Acest caz se asociaza cu Caldura in Inima la nivelul meridianului.

Principiul de tratament se bazeaza pe eliminarea Focului din Inima si din IS: SI2 elimina Caldura din Intestin, SI5 elimina Caldura din Intestin si calmeaza Mintea fiind de asemenea foarte eficient in a ajuta o persoana sa-si regaseasca claritatea mentala si o directie in viata; se foloseste atunci cand avem si ulceratii ale limbii, HE5 si HE8 elimina Focul din Inima, ST39 opreste durerea abdominala.

Durerea Intestinului Subtire tip Qi

Manifestari clinice: durere abdominala inferioara se simte ca un fel de rasucire a intestinelor care se poate extinde spre spate, distensie abdominala, evitarea presiunii pe abdomen, borborism, flatulenta, durere abdominala care se amelioreaza prin eliminarea gazelor, durere in testicule.

Cauze:

  • dieta: consumul excesiv de alimente reci si crude care interfereaza cu functia de transformare a Intestinului
  • emotionale: factori care duc la Stagnarea Qi-ului Ficatului, furie, frustrare, resentiment.

Principiul de tratament se bazeaza pe punerea in miscare a Qi-ului IS-ului si promovarea circulatiei normale a Qi-ului Ficatului: REN6, GB34 pune in miscare Qi-ul din abdomen si amelioreaza durerea, LIV13 armonizeaza Splina si Ficatul, bun mai ales in afectiuni cronice, ST27 si ST29 pune in circulatie Qi-ul in abdomenul inferior, stimuleaza functia IS-ului si opreste durerea abdominala, SP6 pentru durere abdominala, LIV3 amelioreaza stagnarea QI-ului Ficatului, ST39 specific pentru oprirea durerii abdominale.

Qi-ul Intestinului Subtire Inodat (in engleza Small Intestine-Qi Tied)

Manifestari clinice: durere abdominala severa, evitarea presiunii pe abdomen, distensie abdominala, constipatie, varsaturi, borborism, flatulenta.

Aceasta patologie o intalnim in ocluziile intestinale. In cazuri grave ocluziile intestinale se rezolva chirurgical, insa acupunctura poate ajuta in ameliorarea simptomelor sau in cazuri nu foarte grave o poate chiar vindeca.

Cauza din medicina chineza este consumul excesiv de alimente reci si crude care blocheaza complet functia de transformare a IS-ului.

Tratamentul se bazeaza pe punerea in circulatie a Qi-ului si oprirea durerii: ST39 opreste durerea abdominala si pune in miscare Qi-ul IS-ului, LANWEIXUE un punct special situat intre ST36 si ST37, e folosit mai ales in apendicita; in primele faze ale unei apendicite care nu este urgenta chirurgicala acest punct poate scapa pacientul de operatie. REN6, GB34, ST25, SP6 opreste durerea abdominala, LIV3 opreste durerea abdominala si spasmele si pune in circulatie Qi-ul Ficatului.

Deficienta Intestinului Subtire si Frig

Manifestari clinice: durere abdominala surda ameliorata la presiune, dorinta de a bea bauturi calde, borborism, diaree, urina abundenta, membre reci.

Cea mai importanta cauza este dieta si consista din consumul excesiv de alimente reci si crude.

Tratamentul se bazeaza pe eliminarea Frigului, incalzirea Intestinului si tonifierea Yang-ului Splinei: REN6 cu moxa pentru eliminarea Frigulului, ST25 opreste diareea si amelioreaza durerea abdominala, ST39 specific pentru durerea abdominala, ST36 cu moxa tonifica Yang-ul si elimina Frigul, BL20 tonifica Yang-ul Splinei, BL27 elimina frigul din Intestin.

Moxa reprezinta un material inflamabil (arde mocnit) care se pune pe capatul opus al acului sau sunt moxe care se pun direct pe piele si care are rol de a incalzi. Caldura se transmite punctului tratat si implicit in tot meridianul. Se foloseste in patologiile care implica Frig sau de tonifiere a Yang-ului atunci cand avem o deficienta de Yang (Yang reprezinta Caldura, Yin Frig). Foarte important aici este diagnosticul, moxa folosita intr-o patologie de Exces de Caldura poate agrava si mai mult problema unui pacient, in cazuri grave avand nevoie de tratament de urgenta.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Acupunctura, medicina complementara și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s